Doi dintre cei mai importanți lideri mondiali, Papa Francisc și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au lansat apeluri pentru rezolvarea pașnică a conflictului din Siria. Până acum, 11.000 de copii au fost uciși în cei doi ani de conflict. În mod oribil, unii au fost torturați înainte de a fi executați.”Papa Francisc şi preşedintele rus Vladimir Putin au declarat, luni, că doresc „privilegierea căii negocierilor” în găsirea unei „soluţii paşnice pentru conflictul” din Siria, a anunţat Sfântul Scaun, în urma primei lor întâlniri, conform Mediafax.
Cei doi au pledat „pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului” în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat”, scrie www.romanialibera.ro.
