În primele săptămâni după căderea lui Nicolae Ceauşescu, România a fost cuprinsă de convulsii sociale. Partidele democratice de opoziţie, în special PNŢCD şi PNL au început să protesteze împotriva puterii conduse de foşti nomenclaturişti precum Ion Iliescu, care întârziau să adopte reformele necesare transformării României într-o democraţie de tip occidental.
Reacţia puterii de la Bucureşti a fost una brutală: i-a adus pe mineri la Bucureşti pentru a-i agresa şi intimida pe liderii opoziţiei. În aceste condiţii, la Timişoara, liderii Revoluţiei din decembrie 1989 au decis să ia atitudine. Jurnalistul şi scriitorul George Şerban a redactat un document care sintetiza idealurile revoluţionarilor timişoreni. Documentul a rămas în istorie sub numele de Proclamaţia de la Timişoara, după ce a fost citit în faţa unei mulţimi imense strânse în centrul oraşului, pentru a protesta împotriva abuzurilor puterii FSN de la Bucureşti. Însă ce conţinea Proclamaţia de la Timişoara?
Principala idee a proclamaţiei era exprimată în punctul opt care cerea îndepărtarea din funcţiile publice, pentru o perioadă de 10 ani, a foştilor nomenclaturişti şi securişti. Dacă ar fi fost aplicat acest punct, ar fi însemnat dispariţia de pe scena politică a unor personaje precum Ion Iliescu sau Petre Roman, preşedintele, respectiv prim-ministrul României de la acea dată.
Proclamaţia de la Timişoara mai cuprindea şi o serie de reforme precum privatizarea întreprinderilor prin distribuirea de acţiuni salariaţilor sau descentralizarea economică şi administrativă a România. Acest punct a devenit pretextul lansării unei dezinformări pe scară largă. Televiziunea şi ziarele aservite puterii au prezentat o aşa-zisă tentativă de secesiune a Banatului. Autorii Proclamaţiei de la Timişoara erau acuzaţi că ar vrea dezmembrarea României.
Ca urmare a propagandei de acest fel, au fost situaţii în care oameni din diferite părţi ale României începuseră să arunce cu pietre după maşinile cu număr de Timiş, în condiţiile în care, cu câteva săptămâni înainte, timişorenii erau primiţi cu aplauze pentru curajul cu care porniseră Revoluţia. Au fost şi cazuri extreme. În Piteşti, medicii au refuzat să îl opereze pe un timişorean care avea nevoie de o intervenţie de urgenţă, pentru că suferea de apendicită. A fost trimis să se opereze în ”Republica Banat”.
Citiţi ce s-a întâmplat cu Legea listraţiei, în Pagina de istorie.
