„Îşi apără libertatea de a fura nestingeriţi „


Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei care a iniţiat ANI, a declarat vineri pentru NewsIn că Legea de funcţionare a Agenţiei nu are nicio problemă de constituţionalitate, iar prin decizia CCR sunt „zădărnicite eforturile anticorupţie”.”Eu nu văd nicio problemă de constituţionalitate cu funcţionarea ANI pentru că ANI nu dă sentinţe, ci face verificări şi sesizează instanţa de judecată, Parchetul sau administraţia fiscală în funcţie de constatări şi aceste instituţii iau deciziile. În ceea ce priveşte publicitatea declaraţiilor de avere şi de interese, acestea sunt parte a transparenţei funcţiei publice şi nu a vieţii private, sigur, dacă nu cumva se include în noţiunea de viaţă privată dreptul de a proteja de ochii publici averile făcute ilegal, aşa cum s-a întâmplat în cei 20 de ani de tranziţie”, a declarat Macovei.
„Eu cred că decizia Curţii Constituţionale nu poate fi scoasă din contextul ultimelor evenimente şi nu pare a fi întâmplătoare. Activitatea din ultima perioadă a ANI, faptul că o serie de politicieni, demnitari, erau verificaţi pentru inadvertenţe în declaraţiile de avere, incompatibilităţi cu funcţiile publice a speriat şi a enervat, iar dacă informaţia din presă că parte dintre judecătorii de la CCR erau cercetaţi de ANI… decizia de ieri este încă un mesaj clar că sistemul, reţeaua, se apără. Îşi apără libertatea de a fura nestingeriţi”, a mai precizat fostul ministru al Justiţiei.
În ceea ce priveşte refacerea Legii ANI, europarlamentarul PDL a precizat că „trebuie căutate soluţii” astfel încât instituţia să redevină funcţională. „Sper ca Guvernul şi acel grup de lucru care înţeleg că se va înfiinţa să găsească o cale de a reclădi rapid ANI. Asta este bătălia cu corupţia politică, totdeauna există atacuri din partea celor care se simt în primejdie. Există ostilitate faţă de măsurile anticorupţie, nu e prima oară când Curtea Constituţională manifestă această ostilitate de natură politică practic, servindu-i pe cei care i-au trimis acolo. (…)
Ceea ce avem în acea condiţionalitate (a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, n.r.) este cerinţa ca în România să existe o instituţie care să verifice averile, conflictele de interese, incompatibilităţile şi care să dea sancţiuni descurajante. ANI în cazul nostru nu dă nicio sancţiune, de asta am insistat şi am spus: sancţiunile dacă sunt constatate încălcări ale legii sancţiunea o dă instanţa de judecată. Deci nu e nimic neconstituţional în asta”, a mai afirmat Macovei.
Monica Macovei a fost cea care, în perioada guvernării Tăriceanu, a iniţiat proiectul legislativ de înfiinţare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Forma promovată de Macovei a stârnit, la vremea respectivă, nemulţumiri atât din partea partenerilor de guvernare – de la PNL şi UDMR, cât şi a parlamentarilor opoziţiei.
Potrivit unei decizii a CCR, care admis o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii lui Şerban Brănişteanu, ANI nu va mai putea să verifice averea dobândită de persoanele care îndeplinesc funcţii publice şi nici conflictele de interese şi incompatibilităţile acestora. Agenţia nu va mai putea nici să sesizeze organele fiscale, în situaţia în care se constată încălcarea legislaţiei, nici să suspende verificarea şi să sesizeze organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale. De asemenea, declaraţiile de avere şi de interese nu vor mai fi publice.

Related posts

Leave a Comment