Guvernul va începe, în 2014, procedurile pentru construirea unui nou tronson din Autostrada Transilvania, a declarat la Cluj ministrul delegat pentru proiecte de interes naţional şi infrastructură, Dan Şova. El a precizat că este vorba de tronsonul dintre Câmpia Turzii şi Târgu-Mureş, lung de 53 de kilometri. Ministrul Dan Şova a declarat că acest tronson va putea fi finanţat cu ajutorul fondurilor europene economisite de România din alocarea financiară din perioada 2007 – 2013.În paralel cu lucrările la acest tronson, vor fi reluate şi lucrările la tronsonul din judeţul Bihor, dintre Borş şi Suplacu de Barcău. Acest tronson este lung de 64 de kilometri. Dan Şova a declarat că aceste lucrări vor fi finanţate integral din bugetul de stat. Pe acest tronson, deja, o parte dintre lucrări au fost efectuate de compania americană Bechtel, care a început construirea Autostrăzii Transilvania în anul 2004. Pe de altă parte, Dan Şova a declarat că încă nu are soluţie şi pentru tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Gilău, care ar unei cele două bucăţi din Autostrada Transilvania. De asemenea, Guvernul încă nu a găsit nici o soluţie pentru tronsonul de autostradă dintre Târgu-Mureş şi Braşov.