O soluție pentru problema rampei de gunoi din Cluj?

Joi după amiază, la Grand Hotel Napoca, a avut loc dezbaterea „Gestionarea deșeurilor din județul Cluj”, organizată de Clujul Elitelor și Valorilor și Asociația SELF, în parteneriat cu ADI Eco-metropolitan. Au luat cuvântul reprezentanți ai ADI, parlamentari de Cluj, primari din județ și reprezentanți ai companiilor de salubritate.Principalul subiect de dezbatere au fost implementarea unui Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), ale cărui obiective sunt: îmbunătăţirea logisticii de colectare, închiderea depozitelor neconforme, creşterea conştientizării publice şi reducerea cantităţii de deşeuri.

La nivelul județului Cluj, în momentul de față se doreștea realizarea de investiţii în staţiile de control precum şi autorizarea lor. Mai mulți participanți s-au declarat sceptici în privința execuției SMID, prezicând că vor trece foarte mulți până când acest sistem va fi funcțional.

Discuțiile au fost intense, generând controverse și polemici între reprezentanții diferitelor instituții și companii aflate în sală. Feedback-ul participanților a fost unul pozitiv, fiind apreciată ocazia de a pune toate părțile la un loc, pentru a vedea care sunt problemele, interesele și propunerile fiecăreia.

Au venit de asemenea sugestii valoroase de la cetățenii prezenți la conferință, precum și modele de succes prezentate de directori ai firmelor de salubritate din afara Clujului. S-a remarcat ironia faptului că a fost nevoie de un asemenea eveniment pentru ca unele instituții să poată avea un dialog real.

Au fost absenți de la dezbatere reprezentanții Consiliului Județean și ai Ministerului Mediului, fapt perceput negativ de celelalte părți implicate în problema gestionării deșeurilor din Cluj. Organizatorii au propus desfășurarea unei noi dezbateri în luna ianuarie, unde să se găsească o soluție concretă în această chestiune. Invitații au fost de acord cu această propunere și au confirmat participarea la această nouă conferință, axată strict pe găsirea unei soluții concrete pentru o rampă de gunoi a județului. foto-08

Ionuț Geană, fondatorul organizației Clujul Elitelor și Valorilor, a declarat: „Mă bucur că am reușit să adunăm la un loc, pentru prima oară, toți factorii implicați în rezolvarea acestei probleme grave pentru locuitorii județului Cluj. Vom organiza o nouă dezbatere la începutul anului viitor, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Județului Cluj, care va include directori ai celor mai mari trusturi de construcții din Cluj, capabile să preia sarcina construirii respectivei rampe. Contăm de asemenea și pe prezența reprezentaților de la instituțiile absente ieri, a liderilor principalelor partide politice din Cluj și a unor reprezentanți ai Guvernului care pot să sprijine acest demers. Vom reveni cu detalii privind locația și data exactă”.

Related posts

Leave a Comment