CFR Cluj a pierdut, 0-1, în deplasare cu Astra Ploieşti şi mai poate rămâne cu doar trei puncte avans la finalul etapei a 30-a.CFR-ul a venit la Ploieşti cu gândul că, în cazul obţinerii unei victorii, mai face încă un pas important înspre cel de-al doilea titlu din istorie. Clujenii au crezut că doar dacă intră pe teren succesul este ca şi garantat şi au început relaxat meciul. Cum nici gazdele nu s-au omorât cu firea în prima repriză, la pauză s-a intrat la egalitate, 0-0. A doua repriză a început cu un cap al lui Cristi Bud puţin pe deasupra porţii ploieştene, dar la 20 de minute de la reluare, Alexandru Stan, de la Astra, a prins un şut norocos printre picioarele lui Cristian Panin şi printre mâinile lui Nuno Claro, pentru un gol venit, totuşi, contrar cursului jocului. Ardelenii s-au aruncat în atac, mai apoi, însă ocaziile importante au cam lipsit din careul prahovean. Ba mai mult, elevii pregătiţi de Andrea Mandorlini erau să încaseze golul campionatului, însă reflexul lui Nuno Claro, la un şut expediat de la aproape 40 de metri, a trimis mingea peste transversală. Până la urmă s-a terminat 1-0 pentru Astra, iar clujenii mai pot avea doar trei puncte avans la finalul acestei etape, dacă Unirea Urziceni sau Steaua Bucureşti îşi câştigă meciurile în care joacă.