În Basarabia a demarat un proiect în susţinerea libertăţii de exprimare şi media independente

Unul dintre institutele de cercetare basarabeană, IDIS „Viitorul”, a lansat azi, 19 martie 2010, proiectul european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”.Pe lângă promovarea recomandărilor de optimizare a legislaţiei pe libertatea de exprimare şi sectorul media, proiectul include şi elaborarea unui Strategii de dezvoltare a sectorului media şi semnarea unei Foi de parcurs pentru europenizarea media. Pentru a descuraja ingerinţele politicului în activitatea jurnaliştilor, politicienii basarabeni vor fi invitaţi să semneze public un Acord de Neimplicare în Politica Editorială a Mass-media.
Totodată, IDIS va compila toate cazurile de atentate la libertatea mass-media într-o publicaţie-simbol, „Cartea Neagră a Mass-media Moldoveneşti”. În parteneriat cu institutul german „Institutul Moldova Leipzig” (MIL), vor fi instruiţi 20 de jurnalişti moldoveni, inclusiv din regiunea transnistreană, în domenii precum: practici europene de apărare a libertăţii de exprimare şi a mass-media, legislaţia media, advocacy. MIL va compila bunele practici într-un alt ghid-simbol, „Cartea Albă a Mass-media Moldoveneşti”.
Dialogul şi cooperarea între Comisia parlamentară pentru educaţie, cultură, cercetare şi mass-media, Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi managerii de presă din Republica Moldova va marca toate etapele proiectului. Astfel, este preconizată desfăşurarea a două mese rotunde în format extins, pentru a dezbate propunerile de ajustare a legislaţiei media, dar şi a patru cluburi de discuţii, într-un format mai lejer. Evenimentele vor depăşi cadrul „tradiţional” al municipiului Chişinău, prin implicarea jurnaliştilor din toate raioanele republicii, inclusiv UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană.
Proiectul gestionat de IDIS „Viitorul” va include o campanie de promovare a libertăţii de exprimare. Prin intermediul posterelor, calendarelor tematice, dar şi a unor serii de articole plasate în media locale, vor fi prezentate soluţiile la problemele cu care se confruntă media, insistându-se pe optimizarea legislaţiei moldovenesti.
„În ce priveşte libertatea mass-media, a fost marcat un progres odată cu instalarea unui nou Guvern la Chişinău. Faptul că au apărut instituţii noi pe piaţă demonstrează că media este mult mai liberă în comparaţie cu un an în urmă. Totuşi, încă urmează să fie creată o instituţie publică veritabilă a audiovizualului. De asemenea, au parvenit nişte plângeri ale NIT, Nezavismaia Moldova şi Moldova Suverană, care se plâng de tratamentul aplicat de guvernarea actuală. Acest proiect va contribui la crearea unei media libere, în adevăratul sens al cuvântului.”, a afirmat la evenimentul de lansare ES dl. Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Related posts

Leave a Comment