Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, oficial, că Dinamo Bucureşti nu poate evolua în cupele europene în următorul sezon din cauza stării de insolvenţă a clubului, astfel că locul bucureştenilor în a doua competiţie europeană va fi luat de CFR Cluj.
Anunţul a venit cu doar o oră înainte de meciul ardelenilor de la Constanţa, acolo unde CFR a pierdut, 1-2, cu Săgeata Năvodari, o partidă care nu mai avea nici o miză pentru ei. Astfel, fosta campioană a României pregăteşte următorul sezon cu gândul la cupele europene, după ce acest lucru părea o utopie la începutul returului. Clujenii vor evolua în turul II preliminar al Europa League.