Obama suspendă nominalizarea generalului John Allen la conducerea NATO

Preşedintele american Barack Obama a suspendat nominalizarea generalului John Allen, comandantul forţelor aliate în Afganistan, la conducerea NATO, a anunţat marţi Casa Albă, după ce FBI a descoperit o corespondenţă „inadecvată” între el şi o prietenă a şefului demisionar al CIA, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Obama „a suspendat nominalizarea generalului Allen în postul de comandant suprem al forţelor NATO, în aşteptarea unei anchete cu privire la comportamentul lui Allen, lansată de către Departamentul Apărării”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Tommy Vietor, potrivit www.romanialibera.ro.

Related posts

Leave a Comment