Un studiu bazat pe observaţia zborurilor din ultimii 50 de ani relevă că aeronavele „însămânţează” norii cu cristale de gheaţă care generează precipitaţii suplimentare în zona aeroporturilor.Influenţa antropică asupra mediului înconjurător are consecinţă nu numai în schimbările climatice înregistrate la nivel global, ci şi în creearea de microclimate.
Un studiu publicat de revista Science relevă că vremea în zonele apropiate aeroporturilor este vizibil influenţată de avioanele care decolează şi aterizează. Pe lângă poluarea fonică, rezidenţii mai au de îndurat şi un număr mai mare de precipitaţii decât restul populaţiei.
Studiile au la bază observaţii atente asupra zborurilor din ultimii 50 de ani iar concluzia este că la trecerea aeronavelor prin nori se produce practic o „însămânţare” accidentală a norilor, formându-se particule de gheaţă care dau naştere la precipitaţii. Asta deoarece cand atunci când trece prin nori, aerul din spatele aripilor aeronavei şi a elicelor se dilată şi se răceşte rapid. Aceste cristale cresc, afectând picăturile de apă vecine. Astfel, în nori se creeaza o gaură care se măreşte timp de mai multe ore, şansele de ninsoare sau ploaie fiind foarte mari.
Revista Science mai scrie că la nivel global efectele sunt minime, dar la nivel regional, lângă marile aeroporturi ele sunt semnificative.