Un bărbat este beneficiarul primului transplant facial total din lume. Intervenţia a fost efectuată de 30 de medici spanioli în luna martie.În urma unui accident, bărbatul s-a ales cu faţa mutilată. Nu mai putea să vorbească, să înghită sau să respire normal. A cerut ajutorul doctorilor spanioli care i-au transplantat muşchii faciali, pielea, dar şi buzele, oasele feţei, nasul şi dinţii. Intervenţia a durat 22 de ore, iar echipa de medici declară că acesta poate fi numit primul transplant facial total. Operaţii similare au mai fost efectuate în Statele Unite şi China, dar niciodată la un nivel atât de complex.
Primul transplant facial parţial a fost efectuat în Franţa în 2005. Pacienta, Isabelle Dinoire fusese mutilată de câinele său, iar în urma intervenţiei i-au fost înlocuite nasul, bărbia şi buzele.
