
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) le-au aplicat amenzi usturătoare operatorilor economici care posedă automate de cafea în locuri publice. Aceştia au verificat 16 astfel de aparate pentru ceai, cafea sau alte preparate.În urma controalelor efectuate de inspectori, 15 operatori din cei 16 verificaţi au fost sancţionaţi, iar amenzile au ajuns la peste 10.000 de lei datorită neregulilor legate de ingrendiente dar şi a condiţiilor insalubre în care funcţionau aparatele. Comisarul şef adjunct al CJPC, Mircea Radu, a declarat că o mare parte dintre aceste aparate au fost găsite murdare, iar operaţiunea a pornit de la sesizarea unui clujean, care susţine că s-ar fi îmbolnăvit după ce ar fi consumat cafea de la un astfel de aparat.