Nu există ţară cu asemenea risipă de resurse umane ca România

România este ţara care îşi risipeşte resursele umane, în condiţiile în care în UE se pune accent tot mai mult pe cercetare-dezvoltare, pe educaţie şi pe resurse umane, a declarat miercuri (24 martie 2010) fostul negociator şef al României, Vasile Puşcaş.”România are nevoie de o viziune pe termen lung, de dezvoltarea calităţii serviciilor şi infrastructurii şi dezvoltarea resurselor umane. Ceea ce se întâmplă în România este absolut o tragedie, nu există ţară cu asemenea risipă de resurse umane ca România…
O asemenea risipă de resurse umane este incredibilă, nu mi-am putut imagina. Spuneam în 2004, în toamnă – când domnii de la Bucureşti erau foarte fericiţi că am încheiat capitolul privind libera circulaţie a persoanelor – aveţi grijă că în cinci ani, dacă nu aplicaţi politicile corecte, rămâneţi fără specialişti, rămâneţi fără superingineri, fără IT-işti şi soft-işti.
Mai e un an şi cred că se întâmplă în patru ani şi jumătate, dacă nu se iau politicile adecvate în materie de resurse umane”, a spus Vasile Puşcaş, în timpul conferinţei ”Sistemul internaţional post criză”, susţinută la Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureş.
Puşcaş a accentuat că, în niciun caz, România nu îşi va valorifica avantajele competitive, fără o politică ”foarte deşteaptă, consistentă şi consecventă referitoare la capitalul uman”.
”Capitalul financiar circulă, se duce acolo unde are condiţii mai bune. Datorită dezvoltării infrastructurilor şi capitalul uman se duce. Se duce capitalul uman acolo unde se creează condiţii mai bune”, a susţinut Vasile Puşcaş. El a arătat că România este exact la polul opus faţă de Franţa, care s-a împrumutat pentru a investi în capitalul uman, prin investiţii în zece universităţi.
”Aceste 10 universităţi (din Franţa – n.r.) trebuie să creeze din perspectiva cercetării ştiinţifico-tehnologice acele vehicule care să propulseze economia într-un ritm mult mai puternic pe piaţa globală, să creeze acele resurse umane care să fie competitive din perspectiva dialogului pieţei globale. Se vorbeşte tot mai frecvent că în perioada de după criză nu factorul financiar-capital va fi elementul central al competitivităţii globale, ci resursele umane”, a mai spus prof. univ. dr. Vasile Puşcaş de la Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.
Acesta a arătat că în expunerile politicienilor din România nu există aceste priorităţi concordante cu obiectivul competitivităţii regionale şi globale pe care o accesează orice stat sau orice structură regională.

Related posts

Leave a Comment