Noua pistă a aeroportului clujean, cu 20 la sută mai scumpă

Noua pistă a aeroportului va fi gata în primul semestru al anului viitor, a anunțat managerul companiei Construcții Napoca, Ștefan Dimitriu. Compania clujeană conduce asociația care a câștigat licitația pentru construirea noii piste, lungă de 2.100 de metri, a aeroportului clujean.Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că lucrările nu sunt în grafic și că valoarea licitată a lucrărilor va fi depășită cu maximum 20 la sută. Valoarea inițială a lucrărilor era de 137,8 de milioane de lei. El a adăugat că nu sunt imputabile constructorilor cauzele care au dus la aceste modificări. Mai mult, constructorii au adus un utilaj unic în România, capabil să proceseze 1.800 de metri cubi de beton în 12 ore și care ar putea închide pista aeroportului în termen de 40 de zile, după ce toate celelalte lucrări vor fi gata.

De asemenea, Horea Uioreanu a mai spus că există unele probleme cu plata despăgubirilor convenite cu foștii proprietari ai terenurilor pe care este construită noua pistă de aterizare – decolare. El a declarat că, deocamdată, au primit banii cuveniți doar 50 din cei 700 de proprietari. În opinia președintelui Consiliului Județean Cluj, vina pentru această situație aparține și unora dintre proprietari, care nu și-au completat dosarele de despăgubire cu toate actele necesare.

După finalizarea lucrărilor, ar urma să aibă loc devierea cursului râului Someș, iar apoi pista ar urma să fie prelungită la 3.500 de metri. Deocamdată, devierea Someșului Mic se află în faza de proiectare. Noua pistă a aeroportului clujean va permite și aterizarea aeronavelor de mari dimensiuni, capabile de zboruri transatlantice.

Related posts

Leave a Comment