Sudul Europei se va limpezi în cursul zilei de luni, sub influenţa unui front atmosferic de precipitaţii care a pătruns deja în vestul României.Deşi o parte din cenuşa vulcanică s-a depus deja , specialiştii spun că nu există niciun pericol pentru populaţie.
„Concentraţia nu este periculoasă. Ploile care vor traversa ţara vor limpezi şi restul zonelor din sudul ţării. Estimările noastre sunt optimiste. Sperăm ca aceste lucruri (precipitaţii n.r.) să diminueze norul de cenulă consistent în cursul zilei de astăzi, dar acest lucru nu are nici o legătură cu decizia autorităţilor aeronautice”, a declarat Aurora Bell, directorul de prognoză de la ANM.
Potrivit doctorului în fizică, Doina Nicolae, nu este exclus să coboare şi mai mult, dar este puţin probabil întrucât există un strat protector de nor de ploaie, cel puţin deasupra Bucureştiului. Ea susţine că în actualele condiţii de umiditate stratul protector de nor nu poate dispărea.
„Norul de cenuşă vulcanică a coborât cu baza până la 2 km şi jumătate altitudine şi se subţiază pe măsură ce trece timpul” a explicat Doina Nicolae.
Ea susţine însă că nu ar trebui să ne îngrijorăm întrucât stratul protector de nori de ploaie se află la altitudinea de 1 km şi jumătate şi împiedică efectele norului de cenuşă să se simtă la sol.
Printre efectelel negative pe care cenuşa din aer le-ar putea avea asupra populaţiei, Doina Nicolae a amintit creşterea concentraţiei de particule la nivelul solului, acolo unde plantele, oamenii şi animalele respiră sau crearea de ploi acide. „În cazul în care norul ar coborî sub altitudinea la care se formează norii de ploaie în acel moment am asista la posibilitatea creării unor ploi acide” a explicat doctorul în fizică.
Preşedintele Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu a avertizat încă de sâmbătă că „cenuşa din norul vulcanului se va depune la sol”. El a atras însă, atenţia că depunerile şi concentraţia vor scădea în funcţie de distanţa faţă de zona de emisie a norului. El susţine că cel puţin până duminică seară la ora 21:00 nu există pericolul ca norul de cenuşă să ajungă la sol în România.
În eventualitatea în care cenuşa va ajunge la nivelul solului, populaţia va trebui să se protejeze. Printre măsurile de protecţie recomandate de Ministerul Sănătăţii se numără îmbrăcămintea corespunzătoare, care să acopere pielea într-o mare măsură, şi evitarea purtării lentilelor de contact, din cauza riscului apariţiei unor leziuni la nivelul globului ocular, a explicat ministrul de resort, Streinu Cercel.
De altfel, şi oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că cei cu probleme de respiraţie sunt potenţial ameninţaţi. În cazul în care praful microscopic ar ajunge la nivelul solului, este bine ca oamenii să stea cât mai mult în interior, iar în spaţiu deschis să poarte o mască.