Având sediul central în Basel, Elveţia, compania de biotehnologie Roche (www.roche.ro) este lider în domeniul cercetării medicale, prin cele doua divizii ale sale: divizia de farmaceutice si divizia de diagnostice. Roche produce medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, virologiei, bolilor inflamatorii, bolilor metabolice şi afecţiunilor sistemului nervos central. Strategia Roche cu privire la medicina personalizatăa îşi propune să ofere medicamente şi tehnici de diagnostic care să aducă îmbunătăţiri reale ale stării de sănătate si calităţii vieţii pacienţilor şi sa îmbunătăţească ratele de supravieţuire.Roche a încheiat un acord de colaborare cu Bristol-Myers Squibb pentru a studia combinaţia terapeutică dintre doua medicamente destinate tratamentului cancerului de piele avansat.
“Am făcut progrese semnificative în tratarea melanomului metastatic şi sperăm să putem îmbunătăţi rezultatele prin combinarea acestor doi agenţi care ţintesc boala în moduri diferite”, a declarat Dr. Hal Barron, Head of Global Development şi Chief Medical Officer al Roche.
În cadrul acordului, cele doua companii vor evalua siguranţa şi eficacitatea acestei combinaţii terapeutice, în cadrul unor studii clinice. Aceasta este una dintre cele mai importante colaborări dintre doua companii farmaceutice, ce explorează potenţialul combinării celor doua medicamente destinate tratamentului melanomului metastatic, cea mai agresivă şi mortală formă a cancerului de piele.
Diagnosticat precoce, melanomul este, în general, o boala vindecabilă. Cu toate acestea, atunci când se răspândeşte în alte părţi ale corpului, acesta devine cea mai agresivă şi mortală formă a cancerului de piele. O persoana cu melanom metastatic are de obicei, în medie, o speranţă de viata scurtă, măsurată în luni. Este de aşteptat ca mai puţin de o persoana din 4 să mai trăiască un an după diagnostic şi, în fiecare an, sunt înregistrate aproximativ 40.000 de decese la nivel mondial din cauza acestei boli.
În cazul a 50% dintre pacienţii diagnosticaţi cu melanom, boala este cauzată de o mutaţie genetică a unei proteine ce este implicată în creşterea celulelor normale şi supravieţuirea celulară. Prezenţa acestor mutaţii conduce la o creştere excesiva a celulelor şi la apariţia cancerului.