În satul hunedorean Băi se săvârşeste, an de an, un obicei unic în lume: “Noaptea lupilor” sau “Crăciunul fiarelor”. Un purcel sau un berbec e aruncat într-o grotă, ca sacrificiu pentru animalele sălbatice, la finalul unui ritual în care e angrenată toată comunitatea.În duminica ce precede Crăciunul, înainte de zorii zilei, un băiat “neînceput”, un fecior care are în jur de 16 ani alege, pe întuneric o mască rituală. Măştile sunt făcute de fecioarele din sat şi simbolizează duhurile pădurii.
Principalul personaj este lupul, a cărui bunăvoinţă trebuie obţinută printr-un ritual. Cu masca pe faţă, flăcăul devine pentru tot restul zilei “virva”, personificarea lupului, personaj pozitiv, perceput ca ocrotitor al pădurii şi al vânatului. Lupul este considerat, în zona Apusenilor, regele animalelor şi singura vieţuitoare care are drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor celorlalte, inclusiv a omului.
Tradiţia spune că “Virva lupilor” pleacă prin sat la răsăritul soarelui, însoţit de alaiul de flăcăi. Când are loc acest eveniment, femeile se ascund în case şi nu ies nici măcar la fereastră, pentru că dacă o reprezentantă a lor se întâlneşte cu “ceata” pornită spre sat, acestea vor fi bântuite de lupi tot anul. Bărbaţii, în schimb, trebuie să primească “virva” în curte şi să îl servească cu ţuică fiartă şi friptură de porc sau de oaie. Doar “virva” are voie să mănânce carne, deşi e încă post. Alaiul creşte pe măsură ce înaintează spre sat, deoarece bărbaţii colindaţi i se alătură.
Singura fată care poate să se întâlnească cu “virva” este creatoarea măştii pe care acesta o poarta. Tânăra are voie să stea în prezenţa lui doar câteva minute, la amiază, când îl hrăneşte şi îi spală părul. Pentru acest ritual, fiecare fată trebuie să fie pregatită, fiindcă nu se ştie a cui mască va fi aleasă.
La casa fetei, “virva” intră singur în camera aranjată special pentru ceremonie. Fata aduce un ulcior cu apă în care au fost fierte bolbote, ierburi de leac. “Virva” este spălat cu această apă, pentru ca relele şi bolile să stea departe. Apoi, din mâncărurile pregătite, fata îl hrăneşte din mâna ei pentru ca lupii să nu se atingă de gospodăriile din sat. După acest scurt ritual, colindatul continuă din casă în casă până la asfinţit. În cele din urmă, toţi bărbaţii din sat vor face parte din “alai”.
Fata aleasă mai are o îndeletnicre: trebuie să aprindă un foc mare la gura unei peşteri numite “huda lupului”. Acolo, bărbaţii aruncă un purcel sau un berbec drept jertfă pentru animalele sălbatice. La miezul nopţii, fata smulge masca de pe faţa feciorului şi o aruncă în foc, moment în care tot satul e liber să petreacă până în zori. Oasele adunate lângă peşteră, de-a lungul timpului, sunt dovada clară a vechimii acestui obicei.
