Liderii celor două tabere din PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, au transmis semnale că sunt dispuși să colaboreze pentru a reinstaura pacea în interiorul filialei județene. Aceste semnale au venit la ședința Delegației Teritoriale Permanente de vineri și au continuat tot sfârșitul de săptămână.”Există un semnal de unitate la noi în partid. Noi trebuie să fim uniți, pentru a ne consolida poziția de cel mai puternic partid în Cluj”, a declarat consilierul local PNL, Ioana Borza. Ca urmare a armistițiului care a intervenit între taberele Nicoară și Uioreanu, conducerea PNL Cluj a stabilit că toți cei 23 de delegați ai filialei județene la Congresul partidului, care va avea loc la finalul săptămânii viitoare, vor vota pentru realegerea lui Crin Antonescu la șefia partidului.
De asemenea, mai mulți consilieri locali și județeni din PNL au salutat începutul de reconciliere dintre cei doi lideri ai liberalilor clujeni. Se pare că Pacea de la Cluj din PNL este încurajată chiar de Crin Antonescu, care i-a sfătuit pe cei doi lideri liberali clujeni să își împartă atribuțiile. Astfel, Marius Nicoară ar urma să își păstreze postul de președinte al organizației județene, iar Horea Uuioreanu va deveni președinte al organizației municipale.
Această schimbare de ton a devenit la doua o săptămână după ce Horea Uioreanu a demisionat din postul de vicepreședinte al PNL Cluj, după ce a acuzat faptul că susținătorii lui Marius Nicoară ar încerca să îl marginalizeze prin faptul că nu îl convoacă în timp util la ședințele forului județean. Însă, în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu este membru de drept al conducerii județene.
Relația dintre cei doi lideri ai PNL Cluj s-a deteriorat considerabil în ultima etapă a campaniei electorale pentru alegerile locale, când Marius Nicoară a candidat pentru mandatul de primar, iar Horea Uioreanu pentru cel de președinte al Consiliului Județean. Atunci, Horea Uioreanu l-a acuzat pe Marius Nicoară că ar fi încercat un blat cu candidatul PDL la șefia Consiliului Județean, Alin Tișe.