În Gruia se sărbătoreşte un an de la victoria CFR-ului pe „Teatrul Viselor”. Ce spune finanţatorul Arpad Paszkany

Toată suflarea vişinie din Gruia sărbătoreşte un an de la meciul istoric cu Manchester United, care a însemnat prima victorie obţinută de o echipă românească pe terenul „diavolilor”.

Finanţatorul celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, a trăit în urmă cu un an, pe celebrul „Old Trafford”, ceea ce spune că a însemnat pentru el „cea mai frumoasă seară tristă sau cea mai tristă bucurie”. Clujenii au învins cu 1-0 pe Manchester United, dar victoria s-a dovedit insuficientă pentru ca CFR să se califice mai departe în Liga Campionilor. „Cred că o să-mi amintesc pentru totdeauna ca fiind cea mai frumoasă seară tristă sau cea mai tristă bucurie. A fost o bornă kilometrică, o victorie istorică. Păcat că nu a fost coroborată şi cu o calificare pe mai departe în Liga Campionilor. Din punct de vedere al clubului, a fost o cotitură. Eu cred că în acea campanie toată echipa s-a autodepăşit, atât jucătorii, individual, dar şi formaţia, ca valoare de grup. Neatingerea acestei performanţe a generat un recul de pe urma căruia echipa cred că mai suferă şi azi”, a declarat Paszkany pentru citynews.ro.
La un an de la victoria pe stadionul echipei conduse pe atunci de legendarul Alex Ferguson, omul de afaceri spune că meritul pentru victorie i-a aparţinut întregii echipe. „A fost o execuţie deosebită, dar a fost meritul întregii echipe. Începând cu Felguieras care a apărat la două ocazii mari pentru United înainte de deschiderea scorului. Dacă fundaşii nu şi-ar fi făcut cu dăruire şi cu bărbăţie treaba, dacă mijlocaşii nu ar fi muncit cât au muncit, atunci nu s-ar fi născut acest gol sau, dacă totuşi exista, ar fi fost degeaba, pentru că ar fi fost 1-3 sau 1-2. Deci eu spun că a fost meritul întregii echipe. Dar ca şi execuţie, a fost într-adevăr un gol de generic”, a mai spus principalul acţionar al clubului din cartierul Gruia.

Related posts

Leave a Comment