NBC ameninţă TVR cu daune de milioane de euro

TVR riscă să plătească daune de milioane de euro şi să piardă producţiile marca NBC dacă Parlamentul nu le va permite reprezentanţilor TVR să semneze un contract cu compania americană, spune Alexandru Sassu într-o scrisoare adresată Parlamentului.
„Mă văd nevoit să vă prezint o situaţie deosebit de gravă creată în SRTv din cauza faptului că instituţia este în acest moment lipsită de Consiliul de Administraţie. Compania NBC Universal, cu care SRTv are un contract pe şase ani, contract semnat încă din anul 2004, ameninţă SRTv cu aplicarea sancţiunilor prevăzute în contract, dacă actul adiţional pentru anul şase de contract nu este semnat imediat. Aceste sancţiuni ar însemna pierderea a câtorva milioane de euro şi retragerea licenţelor pentru toate filmele şi serialele pe care SRTv le are de la aceasta companie”, a declarat Alexandru Sassu în scrisoarea deschisă trimisă celor două camere ale Parlamentului.
Potrivit Wall-Street.ro, preşedintele demis îi cere Parlamentului să remedieze problema, după ce acesta a demis Consiliul de Administraţie al SRTv.

Related posts

Leave a Comment