Una dintre cele mai emblematice episoade pentru istoria recentă a României este cel al vestirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 la București. O delegație de ardeleni, condusă de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, a plecat spre București, pentru a prezenta Majestății Sale, Regele Ferdinand I cel Loial al României, decizia de unire, adoptată la Alba Iulia. Fratele lui Iuliu Hossu, care era șef de gară, a organizat un tren festiv, care a plecat din Sibiu. Trenul era proprietatea companiei STEG. Ardelenii au ajuns la București și au fost primiți cu flori, fanfară și lacrimi. Câteva zile, recepțiile s-au ținut lanț. Însă când au plecat la gară ca să se întoarcă cu trenul STEG la Sibiu, ardelenii au constatat că bucureștenii le-au furat locomotiva.Acest început a marcat un punct important din atitudinea pe care o au față de ardeleni mulți dintre bucureșteni. Nu este vorba de ”mitici”, simpatici în balcanismul lor, ci de un ”domn”, pe care putem să îl denumim, generic, Mârlănescu. Acesta se crde buricul părmântului și are o ostilitate profundă pentru tot ceea ce ar putea să îl concureze. Mai întâi, Mârlănescu a fost în concurență cu Iașiul, atunci când Alexandru Ioan Cuza trebuia să aleagă între București și Iași, cele două orașe care puteau fi capitală a României. Iașiul a pierdut și, încet-încet, s-a văzut redus la statutul de biet oraș de provincie. Din 1859, rămânerea sa în urmă se accentuează, de la deceniu la deceniu. Apoi, din 1918, a venit concurența burgurilor ardelenești. Multiconfesionale, multietnice și multiculturale, aceste burguri au concurat puternic localitatea valahă și balcanică a domnului Mârlănescu. De atunci, Mârlănescu are o ostilitate profundă pentru tot ceea ce vine din Ardeal și refuză să se asimileze fanariotismului local, de Câmpie.
La început, marele făuritor al Unirii, Iuliu Maniu, a fost tratat drept ”boanghină”, iar clerul ortodoxo-valah spumega la ideea că un ”papistaș” greco-catolic ajunge premierul României. Și asta cu toate că Regele Ferdinand I fusese botezat romano-catolic, iar Regina Maria fusese încreștinată în Biserica Anglicană. Iar ”papistașul” Iuliu Maniu a sprijinit reabilitarea morală a Bisericii Ortodoxe din Ardeal, cea care, prin ierarhii săi, conduși de nefericitul Vasile Mangra, blestema armatele române care, în anul 1916, atacau ”scumpa patrie austro-ungară”.
Aceeași ostilitate a fost resimțită și în timpul în care Guvernul a fost condus de Alexandru Vaida-Voevod, primul clujean care a ajuns premier în București. Mârlănescu – care, repet, nu îi reprezintă pe toți bucureștenii, ci doar pe o parte a lor – a turbat de furie, iar clujeanul a fost împroșcat cu noroi.
În perioada comunistă, Mârlănescu a zburdat. Burgurile ardelenești au fost sluțite după chipul și asemănarea Bucureștiului, cu cartiere mari, insipide, concepute de Ceaușescu. Episcopii noștri ardeleni, greco-catolici, au fost aruncați cu toții în pușcării. La fel și mulți preoți ortodocși transilvăneni, vrednici de prețuire. Au înfundat pușcăriile și membrii elitei maghiarilor. Germani ardeleni au intrat mai puțin în pușcăriile comuniste românești, pentru că cei mai mulți au fost deportați în lagărele rusești de exterminare. Iar după căderea comunismului, Transilvania a început să își caute rădăcinile. Iar acest lucru a început să îl deranjeze teribil pe domnul Mârlănescu.
Cam toți miniștrii din Ardeal au devenit țintă pentru Mârlănescu, indiferent din ce partid proveneau. Din PSD, Vasile Pușcaș nu a fost bun, pentru că era prea harnic și prea tehnic. Drept urmare, Mârlănescu l-a pus cap de listă la alegerile europarlamentare pe șpăgarul Adrian Severin, în locul clujeanului Vasile Pușcaș. De la UDMR, Hunor Kelemen, cel care a relansat reabilitarea patrimoniului național din toată România, nu a fost socotit vrednic să conducă și Departamentul Cultelor, pentru că este ungur. De parcă ungurii nu ar avea culte religioase… De la PNL, Andrei Marga nu a fost socotit suficient de bun, în 2004, pentru a fi numit ministru al Educației. În anul 2012, el a fost numit la Externe, pentru că nu mai aveau pe cine să mizeze. La Educație, au fost numiți succesiv Corina Dumitrescu, Ioan Mang și Liviu Pop, în mai puțin de o lună. Iar de la PDL, Emil Boc a fost, pur și simplu, răstignit pentru că a avut curajul să deranjeze afacerile lui Mârlănescu. Nu spun că toate deciziile luate de Emil Boc în calitate de șef al Guvernului au fost bune. Însă, în ansamblu, nu prea exista o altă cale spre salvare decât cea dureroasă, aleasă de premierul clujean. Însă, pentru că nici un lucru bun nu rămâne nepedepsit, Emil Boc a fost jignit, denigrat, luat în bășcălie. Adică ceea ce știe mai bine să facă domnul Mârlănescu. Și aste pentru că Mârlănescu percepe Clujul drept un concurent tot mai puternic pentru București. Clujul este al doilea oraș ca populație din România. Aici se află cea mai mare universitate din țară. Tot aici se află singura bancă din România care își are sediul în afara Bucureștiului. Întâmplător sau nu, este cea mai mare bancă cu capital majoritar românesc. Tot de la Cluj vine președintele Academiei Române și tot aici se află campioana la fotbal, CFR Cluj, la fel cum tot Clujul a dat, anul trecut, campioana la baschet masculin, U Mobitelco. Clujul este singurul oraș care și-a construit un stadion care poate concura cu cel din București și singurul oraș în afara localității natale a domnului Mârlănescu, ce are un aeroport cu peste un milion de pasageri. Iar prin faptul că Bosch și DeLonghi bat recordul la investiții în Ardeal,furia lui Mârlănescu crește, într-o măsură ce mă face să cred că acest domn generic va face totul pentru a împiedica dezvoltarea Clujului.
Dorința cea mai mare a lui Mârlănescu este să îngenuncheze Clujul, așa cum a făcut-o cu Iașiul.
Singura noastră pavăză este recursul la identitatea noastră regională, care presupune muncă și curaj.
