
Într-un comunicat remis vineri după amiază se relevă că substanţa descoperită acum nouă zile în corpul sportivului a fost, de asemenea, sibutramină. „CONI anunţă că, în urma examinărilor efectuate de către laboratorul din Roma, s-a constatat un caz de dopaj. Primul eşantion analizat a relevat prezenţa de metaboliţi ai sibutraminei la Adrian Mutu, în urma controlului antidoping efectuat la cererea Comitetului de Control Antidoping, pe data de 20 ianuarie 2010, la Florenţa, cu ocazia meciului din Cupa Italiei dintre Fiorentina şi Lazio Roma”, este textul comunicatului.
Cu câteva ore înainte, tot pe site-ul oficial, CONI a anunţat că a dat curs solicitării procurorului antidoping al Tribunalului Naţional Antidoping de suspendare a atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină la testul efectuat pe data de 10 ianuarie.
Întregul scandal a izbucnit joi după-amiază, când s-a anunţat că fotbalistul de 31 de ani a picat testul anti-doping de după partida de campionat cu Bari, jucată în data de 12 ianuarie.