Municipiul Cluj-Napoca luptă pentru „Orașul Reciclării 2014”

„Bătălia” reciclării are loc în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, iar primăriile înscrise, printre care şi cea din Cluj-Napoca, se vor lupta pe mai multe „fronturi”: cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate.
În prezent, 414 containere destinate colectării separate a deșeurilor de ambalaje sunt puse la dispoziția populației municipiului Cluj-Napoca.
La prima ediție a competiției, orașul Cluj-Napoca a câștigat premiul de excelență la categoria „Trâmbițare”, fiind printre municipalitățile care s-au implicat cel mai mult în comunicarea proiectului către populație. După această reușită, orașul a răspuns pozitiv și celei de-a doua chemări la luptă, alături de alte 31 de municipalități în care se susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată.
La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de „Orașul Reciclării” și marele premiu: o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro.

„Continuăm și anul acesta bătălia simbolică între primării pentru titlul de cu și mai multe municipii înrolate în această luptă comună în vederea dezvoltării sistemului de colectare separată. Chiar dacă România a atins, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate, obiectivul prevăzut de legislația europeană de reciclare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață, în practică, la nivel operațional, sistemele locale de gestiune a deșeurilor încă sunt în construcție. Eco-Rom Ambalaje investește anual 35% din aportul membrilor săi în parteneriatul cu autoritățile locale, iar rezultatul este unul important – peste 450 de acorduri încheiate cu autorități admnistrative și un nivel de participare al populației cu 40% mai mare față de acum 4-5 ani. Mulțumim celor care ni s-au alăturat programului și le dorim ca principale arme și muniții folosite în luptă să fie aceleași pe care și noi le folosim, respectiv: eficiența, performanța și transparența.”, a declarat directorul general companiei deţinătoare a licenţei „Punctul verde” în România, Sorin Cristian Popescu.

Pe lângă Cluj-Napoca s-au înscris în competiţie Arad, Bacău, Brașov, București-Sectoarele 3 și 6, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, Bârlad, Brăila, Călăraşi, Constanța, Galaţi, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Slatina, Suceava, Târgu Secuiesc, Vaslui.

„Obiectivul de reciclare, până în 2020, a 50% din deșeurile menajere este extrem de ambițios și nu trebuie perceput doar ca o obligație impusă României de Uniunea Europeană, ci reprezintă un baromentru al nivelului de curațenie și al calității mediului dar și al plus valorii create la nivelul locurilor de muncă și oportunităților economice din gestiunea deșeurilor și reciclării. Obligațiile ce derivă din aceste obiective revin autorităților locale și tuturor generatorilor de deșeuri, inclusiv populației. De aceea, rolul primarilor este să transmită comunităților pe care le conduc că protejarea mediului nu este o opțiune, ci un principiu de viață. Proiectul “Orașul Reciclării” este o formă creativă de a-i susține în această direcție și invit toate primăriile să lupte pentru orașul lor și pentru un viitor sustenabil, în care toate deșeurile generate ajung la reciclare și nu la depozitare.”, a declarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

„Deșeurile și gestiunea lor sunt o prioritate dar și o provocare, obligația reducerii cu 15% a deșeurilor depozitate fiind o misiune dificilă a autorităților locale, dar nu imposibilă. Eficiența în domeniul serviciilor publice nu poate exista decât prin implicare, obiective comune și strategii pe termen lung. Iar rolul nostru, al primarilor, este să acționăm în această direcție, urmărind, desigur, interesul comunității pe care o conducem.”, a declarat președintele Asociației Municipiilor din România, Tudor Pendiuc.

Cele 32 de municipalități înscrise în competiție însumează peste 4 milioane de locuitori din totalul de 9 milioane care au acces la sistemul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje.

Related posts

Leave a Comment