Monica Macovei, la RFI: Procurorul European nu trebuie numit pe criterii politice

Procurorul European este o nouă instituţie a UE ce se va ocupa, cel mai probabil din 2016, de infracţiunile de fraudare a fondurilor europene. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru RFI, europarlamentarul Monica Macovei a explicat de ce este vitală pentru bugetul UE înfiinţarea aceastei instituţii despre care se discută intens la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din 12-13 martie. Raportor al Parlamentului European (PE) privind Procurorul European, Macovei subliniază că membrii acestei noi instituţii nu trebuie numiţi pe criterii politice.Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a debutat, pe 12 martie, la Bruxelles. Pe ordinea de zi a întrunirii care reuneşte miniștrii justiției și ai afacerilor interne din toate statele membre ale UE se numără subiecte importante precum măsurile de combaterea terorismului, regulamentul privind protecția datelor şi, nu în ultimul rând, Procurorul European. Este vorba despre noua instituţie a UE care va investiga, cel mai probabil începând cu 2016 când se estimează că va fi funcţională, fraudele cu fonduri europene.

Monica Macovei, raportor al Parlamentului European privind Procurorul European, explică într-un interviu acordat în exclusivitate pentru RFI, la sediul PE de la Strasbourg, importanţa acestei instituţii care va avea reprezentanţi în statele comunitare.

„Biroul Procurorului European este o nouă instituţie europeană anti-fraudă. Ea va investiga toate infracţiunile de fraudă cu bani europeni. Avem şi noi astfel de cazuri în România. Sunt sute de milioane de euro, bani europeni, care ajung în ţară şi în loc să ajungă în buzunarul omului, în autostrăzi sau spitale, se duce în buzunarul unora”, spune Monica Macovei, în contextul în care oficial, la nivelul UE, suma pierdută anual din bugetul comunitar se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro. Neoficial, însă, în Comisia Europeană se discută despre o sumă de 10 ori mai mare, de 5 miliarde de euro.

Related posts

Leave a Comment