Moneda euro ar putea fi desfiinţată dacă Europa nu reuşeşte să-şi rezolve problemele instituţionale fundamentale, evidenţiate de criza din Grecia, a declarat Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie.Pachetul financiar pregătit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru Grecia, împreună cu măsuri de austeritate foarte severe, nu a redus apetitul speculatorilor pentru investiţii pe deprecierea monedei europene, a afirmat Joseph Stiglitz la postul BBC Radio 4, potrivit Mediafax.
„Condiţiile impuse par excesiv de severe pentru Spania (a afirmat el în urma unei confuzii cu Grecia, n.r.) şi sunt contraproductive pentru a împiedica extinderea problemelor”, consideră Stiglitz, profesor la Universitatea Columbia din New York.
Analiştii consideră Spania ca fiind următorul stat din zona euro care se va confrunta cu aceleaşi dificultăţi ca Grecia.
Întrebat dacă această situaţie poate reprezenta sfârşitul euro, Stiglitz a afirmat: „Dacă Europa nu-şi rezolvă problemele instituţionale fundamentale, viitorul euro poate fi foarte scurt”.