Mircea Sandu şi-a început campania la Cluj

Bătălia pentru un nou mandat în fruntea Federaţiei Române de Fotbal al lui Mircea Sandu a început la Cluj, acolo unde „aghiotanţii” săi au încercat să-i convingă pe reprezentanţii fotbalului din judeţ că „Naşul” merită să rămână şef la FRF.Într-o şedinţă desfăşurată la Hotel Granata, care a durat mai bine de trei ore, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, secretarul general, Adalbert Kassai, precum şi doi dintre reprezentanţii Clujului în Comitetul Executiv, Iuliu Mureşan şi Patriţiu Abrudan, le-au vorbit celor 60 de persoane prezente despre importanţa unui nou mandat a lui Mircea Sandu. În mod oficial, însă, reprezentanţii FRF-ului, văduviţi de prezenţa lui Mircea Sandu, aflat în Franţa cu probleme de sănătate, au ascultat problemele echipelor din ligile inferioare şi au promis că vor încerca să rezolve, dacă nu toate, măcar cele mai importante dintre acestea. „Este o perioadă de criză economică şi problemele financiare sunt cele mai semnificative. Vom încerca, însă, să scoatem mai mulţi bani din drepturile de televiziune la liga a doua, precum şi în Cupa României. Întâlnirea de astăzi a fost o întrevedere normală, pe care o facem în fiecare an cu membrii din teritoriu”, a explicat Ionuţ Lupescu. Acesta s-a referit şi la celălalt contracandidat al lui Mircea Sandu la funcţia de preşedinte al Federaţiei, Constantin Iacov, pe care l-a informat că „un om care stă toată vara pe un yacht nu poate veni şi pretinde că poate rezolva problemele fotbalului românesc”. Mult mai direct a fost, însă, preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan. „Nu am nici o îndoială că Mircea Sandu nu va câştiga. Este un preşedinte ferm, foarte bun şi reprezintă un scut între influenţele negative şi Federaţie. Sunt sigur că va obţine cel puţin 230 de voturi din 265”, a declarat reprezentantul CFR-ului în Comitetul Executiv.

Related posts

Leave a Comment