Noul Guvern vrea să scadă preţul la pâine începând din toamnă. Surse din cadrul USL au declarat pentru gândul că se analizează posibilitatea reducerii TVA la 9% pentru produsele de panificaţie începând din luna septembrie.Dacă măsura va fi aplicată, preţul pâinii ar trebui să scadă echivalent, adică cu 15 puncte procentuale, spun producătorii. Astfel, o franzelă care acum costă un leu, din toamnă va fi 83 de bani, iar o pâine ambalată, feliată, care acum costă, în medie, 4 lei, va fi 3,3 lei.
Calcul a fost făcut scăzând TVA-ul de 24% din preţul actual şi aplicându-l pe cel de 9%. Propunerea a fost avansată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Oficialii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale s-au arătat sceptici în privinţa reducerii TVA la alimentele de bază, susţinând că o astfel de măsură ar reduce încasările la buget. În cadrul discuţiilor informale purtate în cadrul Guvernului USL, Constantin le-a arătat un grafic prin care reducerea TVA la produsele de bază nu ar periclita încasările la buget. Din contră, el susţine că va creşte încasările.