Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are alergie la religie

Încă de la instalarea noului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, am aflat că acesta este un furibund adversar al Bisericii. Omul este oripilat că se predă religia în şcoală şi că simboluri ale credinţei creştine sînt afişate în locuri publice. De cînd e ministru nu mai e aşa vehement şi caută căi mai diplomatice de a-şi impune programul, care urmăreşte inclusiv eliminarea religiei din şcoli.În urmă cu puţin timp, el a declarat că, pentru a reduce locurile de muncă din sistemul de învăţământ, propune renunţarea la profesorii care predau materiile opţionale – materii între care, aţi ghicit, se află şi religia.
Deunăzi, a fost postată pe You tube intervenţia lui Daniel Funeriu la o şedinţă, din martie 2009, a Parlamentul Europei, unde participa în calitate de parlamentar – latura creştin democrată, of course. Mesajul sau principal vis-a-vis de subiectul ştiinţă-religie este că ştiinţa nu trebuie să interfereze cu religia, căci ştiinţa se adresează progresului; că atunci cînd societăţile umane au luat decizii bazate pe evidenţe logice, aceste societăţi au făcut alegeri bune. Susţine că trebuie pusă „o amprentă la nivelul umanităţii” (?!) prin promovarea „conceptului de libertate a minţii”.
Şi omul ăsta reprezintă în guvern un partid care se pretinde de dreapta – şi care mai nou vrea să-şi asume integral doctrina creştin-democrată.

Related posts

Leave a Comment