Senatorul PDL de Cluj, Mihail Hărdău, acuză USL că își respinge propriile sale proiecte de lege. El spune că este vorba de proiecte pe care le-a calificat drept demagogice și care au fost promovate în timpul Guvernelor Boc și Ungureanu.”Nu mai departe de primăvara acestui an, Victor Ponta lipea timbre după timbre pe epistolele adresate Premierului Ungureanu cerând reducerea CASS şi revenirea salariilor la nivelul celor din 2010. Ieri, USL a votat în Senat ordonanţa ce prevede reîntregirea salarială cu 8% şi a respins proiectul de lege al PSD ce propunea revenirea la salarizarea din 2010 indexată cu rata inflaţiei. USL şi-a respins în plen propriul proiect ce viza şi indexarea pensiilor cu rata inflaţiei şi evoluţia salariului minim pe economie. Iniţiatorii, parlamentari PSD, au votat împotriva propriului proiect de lege, dar pe care l-au cerut în permanenţă guvernelor Boc şi Ungureanu”, spune Mihail Hărdău.
Senatorul PDL a mai afirmat că reprezentanții USL au renunțat și la promisiunea de a reduce TVA la 19 la sută. ”Tot în martie 2012, Liviu Voinea, actualul Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, susţinea într-o analiză a domniei sale revenirea TVA la 19%. Ieri, acelaşi Liviu Voinea a dezbrăcat subit haina de analist de ocazie, explicând în Senat că Guvernul nu susţine o reducere de TVA pentru că nu o consideră oportună, tot aşa cum nu consideră oportune aceleaşi prevederi demagogice de revenire integrală a salariilor şi indexare a pensiilor, cu toate că proiectul PSD respins în bloc de USL indica printre sursele de finanţare combaterea evaziunii fiscale”, afirmă parlamentarul PDL de Cluj, într-un comunicat de presă remis redacției www.clujtoday.ro. În același document, Mihail Hărdău afirmă că, în această situație, gestul fondatorului PC, Dan Voiculescu, care și-a dat demisia din Senat sub pretextul că Parlamentul a respins majorarea pedepselor pentru evaziune fiscală ar fi golit de orice moralitate, în contextul în care pârghiile pentru a mări pedepsele se află în mâinile noii majorități parlamentare.