Majestatea Voastră,
Plecarea la Domnul a Reginei Ana, augusta soţie a Majestăţii Voastre, inspiră întregii Biserici Române Unite, Greco-Catolice, şi mie personal, gratitudinea şi devoţiunea pentru darul vieţii Majestăţii Sale. Adevărul libertăţii, al perseverenţei şi al cinstei plânge, acum, în acest ceas solemn şi trist pentru neamul nostru.
Cu acest îndurerat prilej, aş dori să prezint Majestăţii Voastre şi întregii Familii regale sincere condoleanţe în numele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, a Episcopilor, a preoţilor şi a credincioşilor, dimpreună cu mulţumita noastră adresată Cerului pentru exemplul de demnitate şi verticalitate al Majestăţii Sale Regina Ana.
Sire,
Îmi sunt întipărite în suflet demnitatea, nobleţea interioară, dar mai ales prospeţimea credinţei Majestăţii Sale Regina Ana care, în anii de după eliberare Vă reprezenta în mijlocul nostru, vizitându-mă la Blaj. Am purtat atunci rugăciunea şi speranţele Sale la altarul Domnului, o voi purta şi de acum înainte, cu încrederea că Dumnezeu îi va face parte cu cei drepţi, aşezându-i sufletul plin de vrednicie alături de iluştrii Săi predecesori din Casa regală a Franţei şi a României.
Odihnească în pace! În veci amintirea Sa!
Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice
Arhiepiscop şi mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş