Din aprilie, medicamentele s-ar putea scumpi, în medie, cu cel mult 6,25 la sută. Majorarea provine din actualizarea cursului euro de la 4 lei în 2009 la 4,25 lei pentru acest an, cât prevede legea bugetului de stat.Producătorii internaţionali ar prefera, însă, ca preţurile medicamentelor existente pe piaţa românească să fie îngheţate.
În Catalogul Naţional al Medicamentului (CANAMED), sunt înregistrate puţin peste 5.000 de produse, ale căror preţuri sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii. Din acestea, aproape 4.000 provin din import.
Pentru preţurile la medicamentele noi, producătorii internaţionali cer ca acestea să fier calculate în funcţie de minimul din 3 ţări europene şi nu din 12, cât este în prezent.