Evanghelia după Matei: capitolele 11 şi 12Capitolul 11
1. Iisus, după ce-a terminat, / Pe ucenici, de învăţat –
Căci doisprezece inşi erau / Care, mereu, Îl însoţeau –
Din nou, pe drumuri, a pornit / Şi iar, a propovăduit,
Spre binele mulţimilor, / În orişice cetate-a lor.
– Trimişii lui Ioan Botezătorul –
2. Din temniţă, a auzit / Ioan, ceea ce-a săvârşit
Iisus, şi tot ce s-a-ntâmplat. / 3. Îndată, el L-a întrebat,
Prin ucenici ce i-a trimis: / “Tu eşti Acela” – ei I-au zis –
“Pe care noi L-am aşteptat? / Sau poate că ne-am înşelat?”
4. Atunci, privind la ei, Iisus / Arată-n juru-I, şi le-a spus:
“Voi, lui Ioan, să îi spuneţi / Ce auziţi şi ce vedeţi:
5. Orbii vederea-şi capătă, / Iar şchiopii nu mai şchioapătă;
Surzii aud, sunt curăţaţi / Leproşii, morţi-s înviaţi,
Şi Evanghelia se vesteşte / Săracilor. Ferice este
6. De omu-acela, pentru care, / Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
– Mărturia lui Iisus, despre Ioan –
7. Pe când ei se duceau, Iisus, / Noroadelor, astfel, le-a spus:
“La ce-aţi ieşit? Ce să vedeţi? / O trestie-n pustiu? Spuneţi!
8. Totuşi, ce-aţi vrut să vedeţi voi? / Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcaţi / Sunt la palat, printre-mpăraţi.
9. Atunci, de ce-aţi ieşit? Ce vreţi? / Oare-un proroc vreţi să vedeţi?
Aşa e. Cel din acest loc, / Mai mult e decât un proroc!
10. Despre Ioan se afă scris: / “Iată că solul Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feţei Tale, / Să pregătească a Ta cale.”
11. Adevărat vă spun: toţi cei / Născuţi vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari. / Să ştiţi, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic, / Mai mare-i decât el. Vă zic:
12. De la Ioan, cu osteneală / Se poate – dacă dai năvală –
Să intri în Împărăţie, / În ceruri. Asta să se ştie!
13. Pân’ la Ioan, au prorocit / Proroci, şi Legea a vorbit.
14. Acuma însă, dacă vreţi / Cu dinadins să-nţelegeţi,
Aflaţi: Ioan este Ilie, / Cel care trebuia să vie!
15. Cei cu urechi de auzit, / Să înþeleagă ce-am vorbit!
16. Cu cine se aseamănă / Neamul acesta? Seamănă
Cu nişte copilaşi – şezând / Prin târguri – la alţii strigând:
17. “Frumos, din fluier, v-am cântat: / Degeaba, că voi n-aţi jucat!
De jale v-am cântat apoi, / Dar tot degeaba: n-aţi plâns voi.”
l8. Nici n-a mâncat, nici n-a băut / Şi, “drac”, aţi zis că a avut
l9. Ioan. Acuma, a venit / Al omului Fiu. N-a postit,
Ci a mâncat şi a băut. / De-aceea, voi, când L-aţi vãzut,
Aţi spus că “Este-un băutor / De vinuri şi un mâncător,
Prieten al vameşilor, / Precum şi-al păcătoşilor.”
Totuşi, înţelepciune-a fost / Îndreptăţită-n al ei rost.”
– Mustrarea cetăţilor nepocăite –
20. Iisus, minuni, a săvârşit, / În lume. Nu s-au pocăit,
Însă, acei ce le-au văzut – / În faţa căror s-au făcut.
Iisus, atuncea, a mustrat / Cetăţile-n care-a lucrat:
21. “O, vai şi-amar va fi de tine – / Cât eşti de mare – Horazine!
O, vai Betsaido, de mergeam / Şi în Sidon sau Tir făceam
Minunile ce le-aţi zărit, / Degrabă s-ar fi pocăit
În sac şi în cenuşă. Lor, / 22. O să le fie mai uşor,
În ziua judecăţii. Iar / 23. Tu Capernaume, crezi chiar
Că pân’ la cer vei fi-nălţat? / Află că fi-vei dărâmat!
Căci dacă ar fi fost văzute / Minunile ce-au fost făcute
În tine, de către acei / Locuitori ai Sodomei,
Şi azi, cetate-ar exista. / 24. La judecată, când vei sta,
Sodomei îi va fi mai bine / Decât cum fi-va pentru tine.”
– Lucrurile descoperite pruncilor. Jugul lui Hristos –
25. Apoi, El a continuat: / “Tată, în veci, fii lăudat,
Că aste lucruri, le-ai ascuns / De înţelepţi; de nepătruns
Sunt pentru cel ce-i iscusit. / Tu, însă, le-ai descoperit
26. Copiilor. Fii lăudat, / De felu-n care ai lucrat!
27. Toate-Mi sunt date Mie. Eu / Le am, dar, de la Tatăl Meu.
Fiul, deplin, nu-i cunoscut / Decât de Tatăl; şi ştiut
E Tatăl, doar de Fiul Lui / Şi încă de acela cui,
Fiul, să Îl arate, are. / 28. Veniţi la Mine, toţi cei care
Sunteţi trudiţi şi-mpovăraţi, / Şi-odihnă o să căpătaţi!
29. Haideţi! Luaţi toţi, jugul Meu / Şi-asemeni Mie fiţi, căci Eu
Sunt blând, cu inima smerită. / La Mine poate fi găsită
Odihna-atât de necesară / Pentru sufletul vost’. Uşoară
30. E sarcina Mea. Jugul Meu / E bun. Veniţi la Dumnezeu!”
Capitolul 12
– Spicele şi ziua Sabatului –
1. Iisus, în ziua de Sabat, / De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu a străbătut; / Iar ucenici-au început
De-au smuls spice şi le-au mâncat. / 2. Când Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus, / S-au dus, degrabă, ş I-au spus:
“Ştii, oare, ce s-a întâmplat, / În ziua asta, de Sabat?
Discipoli-Ţi au săvârşit / Un lucru neîngăduit!”
3. Iisus răspunse: “N-aţi văzut / Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit? / 4. Fără a-i fi îngăduit,
Pâinile-acelea le-a mâncat – / Tocmai pe-acelea le-a luat –
Aflate-n Casa Domnului / Spre punere-naintea Lui,
Deşi doar preoţii puteau / Ca să le ia, căci drept aveau.
5. Din Lege, încă, n-aţi aflat / Cum că Sabatul e călcat,
În Templu, de preoţi? Ştiaţi? / Şi totuşi, sunt nevinovaţi.
6. Aici, însă, e Unul care / E – decât Templu – mult mai mare.
7.De-aţi fi ştiut – Eu Mã gândesc – / Ce-a înseamnat “Milă voiesc,
Nu jertfă”, n-aţi mai fi vorbit / Astfel, şi n-aţi fi osândit
Pe-aceşti sărmani nevinovaţi. / 8. Acuma, vreau ca să aflaţi
Faptul că Fiul omului, / E Domn şi al Sabatului!”
– Omul cu mâna uscată –
9. Iisus, în urmă, a plecat / Şi-n sinagogă a intrat.
10. Era acolo-n acea dată, / Un om ce-avea mâna uscată.
Ei – Fariseii – ca să poată, / Pe Domnul, vinovat să-L scoată,
Cu vicleşug, L-au întrebat: / “Ce crezi, în ziua de Sabat,
E-ngăduit să Te-osteneşti, / Bolnavii să-i tămăduieşti?”
11. “Cine-i omul acela care” – / A zis Iisus – “de-o oaie are,
Şi de cumva, s-a întâmplat / Să-i cadă-n ziua de Sabat,
În groapă, să n-o scoată-afară? / 12. Spuneţi-Mi voi, atuncea, dară:
Omul nu e mai preţuit / Decât e oaia?… Negreşit,
Poţi face bine, în Sabat.” / 13. Apoi, pe-acel om, L-a chemat
Şi-a zis: “Întinde-ţi mâna!” El / A-ntins-o şi-a ajuns la fel
Ca cealaltă – s-a vindecat – / 14. Iar Fariseii L-au lăsat;
Afară, după ce-au ieşit, / Să-L piardă, ei s-au sfãtuit.
– Iisus Robul Domnului –
15. Iisus, ca unul ce şia / Pe fiecare ce gândea,
Din locu-acela, a plecat. / Multe noroade L-au urmat.
Pe mulţi, El i-a tămăduit / 16. Şi, înadins, le-a poruncit
Să nu Îl facă cunoscut, / Până când tot va fi făcut
17. Spre-a se-mplini ce a fost scris / Şi prin Isaia este zis:
18. “Iată, Acesta-i Robul Meu, / Pe care-acum L-am ales Eu.
El este Fiul Preaiubit. / În El, sufletu-Mi a găsit
Plăcerea. De aceea, Eu / Torn, peste El, din Duhul Meu.
El va vesti, Neamurilor, / Sosirea judecăţii lor.
19. Cu nimeni, nu se va certa; / Pe uliţi, nu-I va asculta
Nimenea glasul; de cumva, / 20. O trestie afla-se-va,
Cari este ruptă, n-o va frânge. / Fitilul fumegând, nu-l stinge,
Ci face tot ce trebuieşte, / Pân’ judecata biruieşte;
21. Iar Neamurile, de pe lume, / Nădejde au, în al Său Nume.”
– Îndrăcitul mut şi orb. Păcatul împotriva Duhului Sfânt –
22. Un om – mut, orb şi îndrăcit – / A fost adus. Tămăduit,
Omul acela a plecat, / 23. De la Iisus. S-au minunat
Noroadele, de-aşa ceva, / Şi-au zis: “Acesta, nu cumva,
E chiar al lui David fecior?” / 24. Mulţi Farisei, la rândul lor,
Au spus: “Omul Acesta poate, / Cu Belzebul, dracii, a-i scoate –
Desigur, doar cu domnul lor!” / Atuncea, Fariseilor,
25. Iisus le-a zis: “O-mpărăţie, / Când dezbinată o să fie
În contră-i, fi-va pustiită. / De-asemeni, fi-va nimicită
Cetatea, casa dezbinată, / Şi împotrivă-şi ridicată.
26. Satan, când pe Satan l-a dat / Afară, este dezbinat
Şi-atunci, a lui împărăţie / Nu va putea să se menţie.
27. De scot Eu, cu Satan, vreun drac, / Atunci, ai voştri fii, cum fac?
De-aceea, ai voştri feciori / Fi-vor ai voşti’ judecători.
28. Dar, dacă dracii, îi scot Eu, / Având Duhul Lui Dumnezeu,
E semn că-mpărăţia Lui – / Împărăţia Domnului –
La voi, acuma, a venit. / 29. Cum fi-va, oare, jefuit
Cel tare, când e atacat, / Dacă, întâi, n-a fost legat?
30. Cel care nu este cu Mine, / E împotriva Mea, iar cine
N-a strâns cu Mine, dovedeşe / Că el, de fapt, doar risipeşte.
31. Iată, vă spun: orice păcat, /Să ştiţi că are-a fi iertat
Ş orice hulă, omului. / Hula-mpotriva Duhului,
În veci, însă, nu e iertată. / 32. Oricine spune-va, vreodată,
Ceva-mpotriva Fiului, / Iertat e de păcatul lui.
Nicicând, însă, nu e iertat / Cel ce-a vorbit necugetat –
Potrivnic Duhului Cel Sfânt – / De căre Tatăl, pe pământ.
33. Aşa că, ascultaţi ce spun: / Ori sunteţi pomi cu rodul bun,
Sau sunteţi pomi cu rodul rău! / Ştim pomul, după fructul său.
34. Pui de năpârci! Cum să puteţi, Voi, lucruri bune, să spuneţi,
Când sunteţi răi? Cunoscut este / Faptul, că gura vă vorbeşe
Doar din al inimii prinos. / 35. Deci, omul bun are de scos,
Din inimă, doar lucruri bune, / Iar cel rău are să adune
Doar răutăţi. Răspunzător, / 36. De-orice cuvânt neroditor –
Care a fost rostit vreodată – / Omul va fi la judecată.
37. Din vorbele ce le-ai rostit, / Vei fi iertat sau osândit.”
– Minunea cu proorocul Iona –
38. Atunci, unii din cărturari / Şi dintre Fariseii cari
Erau acolo, cu Iisus, / Cuvântul l-au luat şi-au spus:
“Învăţătorule! Noi vrem, / Un semn de-al Tău, ca să vedem!”
39. “Un semn Îmi cere, aşadar, / Un neam viclean şi preacurvar” –
A zis Iisus – “de-aceea el / O să primeascã dar, astfel,
Semnul lui Iona, negreşit; / Căci Iona-i cel ce-a prorocit
Când la Ninive-orice fiinţă / Se-ntoarse către pocăinţă.
40. Aşa cum Iona, altădat’ / În burta chitului a stat,
La fel, şi Fiul omului, / În inima pământului,
Trei zile şi trei nopþi, va sta. / 41. Când va veni judecata,
Bărbaţii din Ninive vor / Şedea, lângă acest popor,
Cari n-a vrut să se pocăiască / Şi, astfel, o să-l osândească;
Fiindcă ei s-au pocăit / Atunci când Iona le-a vorbit,
Şi-acum, aici, e Unul care / E, decât Iona, mult mai mare.
42. Regina de la miazăzi / Se va scula în acea zi,
Lângă ăst neam. Asemenea, / Îl va învinui şi ea,
Căci dintr-un capăt de pământ, / Pentru-al lui Solomon cuvânt –
Când auzit-a ce se spune / Despre a lui înţelepciune –
Să îl asculte, a venit. / Voi, însă, nu v-aţi pocăit,
Deşi aici, e Unul care / E, decât Solomon, mai mare.
43. Când necuratul a ieşit / Din omul ce l-a găzduit,
Un timp, doar prin pustiu va sta / Voind, odihnă, a căta.
Însă, pentru că n-o găseşte, / 44. Să se întoarcă, se gândeşte,
În casa din care-a ieşit. / Dar când s-a-ntors, ce a găsit?
A găsit casa măturată, / Împodobită şi curată.
45. El, şapte duhuri, o să ia, / Care vor fi asemenea
Cu el, sau poate chiar mai rele. / Va reveni-nsoţit de ele,
Şi-n casă au să locuiască. / Are să se-nrăutăţească
A gazdei stare, de-astă dată / Fiind mai rea ca prima dată.
Cu acest neam viclean, mişel, / Se va-ntâmpla-n acelaşi fel”.
– Mama şi fraţii Lui Iisus –
46. Iisus vorbea norodului, / Când mama şi cu fraţii Lui
Sosiră-n acel loc. Stăteau / Şi un prilej bun căutau,
De a-I vorbi. La El s-a dus, / 47. Atuncea, cineva şi-a spus:
“Cu ai Tăi fraţi, mama Ta vine / Şi să vorbească-ar vrea, cu Tine.”
48. Iisus, însă, l-a întrebat, / Pe omul care L-a-nştiinţat:
“Mamă şi fraţi, cine-Mi sunt, oare?” / 49. Apoi, Se ridică-n picioare;
Privind în jur, mâna a-ntins; / Într-un gest larg, El i-a cuprins,
Pe ucenici, şi zise: “Ei, / Mamă, Îmi sunt, şi fraţi! Toţi cei
50. Ce fac voia Tatălui Sfânt, / Mamă, surori şi fraţi Îmi sînt!”
