
Maria Băsescu şi Elena Udrea au fost nominalizate pentru premiul „Politicianul anului”, acordat în cadrul celei de-a patra ediţii a Business Woman Gala, potrivit libertatea.ro.Business Woman Gala este un eveniment anual dedicat femeilor, persoane din top managementul companiilor şi antreprenori din România. În cadrul evenimentului sunt celebrate 33 de femei de afaceri care s-au distins în anul precedent. Organizatorii acordă şi premii speciale, printre care şi cel de „Politicianul anului”. Anul acesta există două nominalizări: Elena Udrea şi Maria Băsescu.
„Ne-am gândit să punem faţă în faţă două modele de politician: ministrul Elena Udrea, exuberant, expansiv, super-comunicativ, un om de acţiune, căruia nu îi este teamă să genereze controverse, şi Prima Doamnă a României, Maria Băsescu, un exemplu de diplomaţie, discreţie, clasă”, a declarat Alexandru Răducanu, fondatorul The Marketer Group, organizatorul evenimentului, pentru Libertatea.
Anul trecut, distincţia i-a fost acordată preşedintei Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase.