Marea dezbatere Băsescu-Geoană-Antonescu: discursuri şi trei confruntări unu la unu

Partidele şi Robert Turcescu, moderatorul dezbaterii prezidenţiabililor, au stabilit în această dimineaţă formatul întâlnirii electorale. În prima parte, cei trei candidaţi vor avea un timp alocat pentru discursuri. În partea a doua, vor avea loc trei confruntări „unu la unu”.Organizatorii şi moderatulul emisiunii au susţinut că s-a găsit un format care va permite atât adresarea directă de către fiecare candidat către electorat, cât şi o serie de confruntări – fiecare cu fiecare. Dezbaterea de la Palatul Parlamentului va avea două părţi:

PARTEA ÎNTÂI: DISCURSURI – GEOANĂ, ANTONESCU, BĂSESCU
PARTEA A DOUA: CONFRUNTĂRI UNU LA UNU:
GEOANĂ-ANTONESCU
GEOANĂ-BĂSESCU
ANTONESCU-BĂSESCU

„Am stabilit exact tot formatul. S-a tras la sorţi ordinea de început, urmând ca tragerea la sorţi pentru discursurile finale să aibă loc în timpul dezbaterii. Am stabilit că prezidenţiabilii pot veni cu 30 de susţinători şi cinci membri din staff. În timpul stabilirii formatului, nu au fost niciu un fel de comentarii, obiecţii sau tensiuni din partea staff-urilor. Sperăm că nimeni nu se mai răzgândeşte. Televiziunile au fost invitate să transmită în direct”, a declarat Adrian Moraru, director adjunct IPP.
Va exista apoi o masă rotundă la care toţi cei trei candidaţi vor fi prezenţi, iar jurnaliştii vor putea adresa întrebări.

Related posts

Leave a Comment