Marea Aral s-a micşorat cu 90%, ruinând economia locală bazată pe pescuit.Marea Aral, odată al patru lac din lume ca mărime, este unul dintre cele mai şocante dezastre de mediu de pe planetă, potrivit Secretarului General al ONU.
Marea s-a micşorat cu 90%, ruinând astfel economia locală bazată pe pescuit şi lăsându-i pe pescari în mijlocul unei sălbăticii pline de nisip. Marea s-a micşorat din cauza unui proiect sovietic care dorea creşterea producţiei de bumbac din regiunea aridă.
Evaporarea sa a lăsat în urmă dune de nisip cu concentraţii foarte mari de sare, pe care vântul îl împrăştie tocmai până în Japonia sau Scandinavia, aducându-le oamenilor diverse boli.
Ban Ki-Moon a vizitat Marea cu un elicopter, într-o vizită în cele cinci ţări ale fostei regiuni Asia Centrală Sovietică.
„Este clar una dintre cele mai crunte catastrofe de mediu din lume. Am fost şocat”, a declarat Ban Ki-Moon.
Catastrofa Mării Aral este una dintre principalele îngrijorări ale secretarului ONU în regiune şi cheamă liderii ţărilor să lase la o parte rivalităţile şi să coopereze pentru a repara o parte din stricăciuni.
Cooperarea este blocată însă de neînţelegerile dintre ţări privind cine şi cum are dreptul să folosească apa din Aral. Autorităţile din Uzbekistan se plâng că proiectele din Tadjikistan vor reduce cantitatea de apă din partea Uzbekistanului.
Competiţia pentru apă va deveni din ce în ce mai actuală o dată cu creşterea temperaturilor globale şi a populaţiei, care vor reduce cantitatea de apă disponibilă per capita.
