Bugetul pe acest an al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj s-a epuizat în iunie, iar acum farmaciile nu au cu ce să-şi plăteasca furnizorii. În unele cazuri, s-a ajuns chiar şi la blocarea aprovizionării.Probleme pentru farmaciile clujene. Multe dintre ele se îndreaptă cu paşi repezi către faliment. Farmaciile mai au de incasat de la Casa de Asigurari de Sanatate bani pentru eliberarea de medicamente încă de anul trecut. Cu toate ca fondurile au fost epuizate şi pentru că pentru luna iulie nu au mai fost alocaţi bani pentru eliberarea de medicamente compensate şi gratuite, sistemul funcţioneaza din inerţie.
“Farmaciile au continuat să elibereze medicamente, pentru că a continuat prescrierea. Desi contractul cadru prevede că eliberarea medicamentelor este supusă limitării fondurilor, Casa de Asigurări nu a oprit prescrierea medicamentelor, eliberarea formularelor”, spune preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Cluj, Speranţa Iacob
Bugetul pe care CAS Cluj l-a avut la dispoziţie pentru 2010, în valoare de 63 de milioane de lei, a fost epuizat încă din a doua jumătate a lunii iunie. De atunci, Casa de Asigurări acumulează datorii.
“La aceasta dată, CAS înregistrează faţă de furnizori obligaţii scadente în valoare de 15.600.000 de lei, iar conform unei analizei interne ar fi nevoie de o suplimentare de buget de 88.500.000 de lei”, afirmă Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj.
Datoriile pe care farmaciile le au către furnizorii de medicamente duc la blocarea aprovizionării sau chiar la falimentul unora dintre ele.
“Problema în România este că problema farmaciilor se vede, nu scrie pe uşa niciunei farmacii „faliment”, pentru că în general ele sunt preluate de firmele de distribuţie”, mai spune Speranţa Iacob.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate speră să primească suplimentarea de buget pe care a solicitat-o.