Mai mult de 1.000 de persoane au participat, în Cluj-Napoca, la serbarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Azi, maghiarii aniversează declanşarea Revoluţiei de la 1848 la Budapesta.Participanţii au arborat cocarde cu tricolorul maghiar, drapele ale Ungariei, dar şi câte un steag al României, al Uniunii Europene şi al Ţinutului Secuiesc. Manifestările au început cu un marş de la Institutul Teologic Protestant până la biserica romano-catolică Sfântul Mihail, în care a avut loc o slujbă interreligioasă.
A urmat o procesiune până la fostul Hotel Biassini, de pe strada Avram Iancu, locul unde erau ţinute întrunirile revoluţionarilor de la 1848. Participanţii au depus coroane şi jerbe de flori, iar oficialităţile prezente au făcut apel la buna înţelegere dintre români şi maghiari, în discursurile pe care le-au rostit. Ca un semn al acestei bune înţelegeri, consulul general al Ungariei la Cluj, Janos Magda, a citit şi în limba română mesajul premierului maghiar, Viktor Orban, iar primarul din Cluj, fostul premier român, Emil Boc, i-a salutat pe participanţi în limba maghiară şi le-a spus că românii şi maghiarii trebuie să îşi construiască un viitor comun la Cluj.