Maghiarii clujeni au serbat 15 martie fără incidente


Serbările organizate de maghiarii clujeni cu ocazia zilei de 15 martie s-au încheiat fără incidente. Aceasta spre deosebire de manifestările organizate la Miercurea Ciuc, acolo unde unul dintre liderii organizației fasciste Garda Secuiască, Barna Csibi, a spânzurat efigia eroului Revoluției Române de la 1848, Avram Iancu.Manifestările maghiarilor clujeni au cuprins o ceremonie interreligioasă, oficiată în biserica romano-catolică Sfântul Mihail din Cluj, plus un marș comemorativ până la clădirea fostului Hotel Biasini, de pe strada Avram Iancu. Maghiarii au intonat imnul Ungariei și cântece revoluționare și au evocat personalitatea celor care au luptat la Revoluția de la 1848. Ei au purtat steaguri ale Ungariei și cocarde roșu-alb-verzi.
În 1848, rebelii maghiari, conduși de Ludovic Kossuth, au început lupta armată ămpotriva trupelor armatei austriece, dar și împotriva românilor din Transilvania și a croaților. Printre scopurile Revoluției maghiare se numărau obținerea independenței Ungariei față de Austria, dar și anexarea Transilvaniei, Banatului, Slovaciei și Croației. Rebelii maghiari înfrânți, nu înainte de a comite numeroase atrocități, precum masacrul de la Mihalț, județul Alba.

Related posts

Leave a Comment