Loganul, eşecul Renault din India


Doar 44.000 de Loganuri s-au vândut în India de la începerea producţiei, în 2007.Dacă vânzările Logan au fost un boom în toată Europa, nu se poate spune că maşina a sedus şi piaţa asiatică. Renault a hotărât să întrerupă colaborarea cu Mahindra, producătorul indian al Loganului.
Doar 5000 de loganuri s-au vândut anul trecut în India. Loganul, maşină ieftină în general, nu şi-a găsit locul pe piaţa idiană după ce a fost lansată „cea mai ieftină maşina din lume”, Tata Nano.
În India, maşinile care măsoară peste patru metri lungime sunt taxate suplimentar cu 22%. Loganul pe benzină are un preţ care începe de la 428.000 de rupii (7.400 se euro), iar cel diesel începe de la 11.000 de euro, în timp ce Tata Nano, în versiunea de bază, costă circa 2.500 de euro.
Nici designul Loganului nu i-a sedus pe indieni, prea simplu şi un pic retro pentru gustul lor. Spre deosebire de Suzuki Swift, care a fost un real succes.
Renault nu se va retrage însă de pe piaţa indiană. Producătorul va deschide la Chennai, în Madras un nou sit de producţie, unde ar trebui să fie produse Nissan Koleos şi Renaul Fluence. Fabricarea acestor modele ar trebui să înceapă în 2011.
Şi piaţa low cost va fi atacată. Renault speră să lanseze un model ultra low-cost, la 1900 de euro, în concurenţă cu Tata Nano.

Related posts

Leave a Comment