Licitaţie pentru construirea unei săli polivalente la Cluj


Primăria Cluj-Napoca vrea să construiască o sală polivalentă de 7.000 de locuri, dar nu are bani. Compania Naţională de Investiţii nu va finanţa acest obiectiv.Primăria Cluj-Napoca intenţionează să scoată la licitaţie lucrările la sala de sport şi la parkingul subteran care va deservi această sală, la pachet. Asta după ce Compania Naţională de Investiţii a anunţat că nu va finanţa proiectul.
“Chiar dacă proiectul nu apare în bugetul de anul acesta al CNI, aceasta nu înseamnă că nu se vor găsi resurse la anul sau în anii următori. Noi am prevăzut bani pentru acest obiectiv în bugetul pe 2010 (pe lista de investiţii din 2010 figurează suma de peste 4,3 milioane de lei – n. red.). Realizarea unei săli de sport este un proiect fezabil, la fel cum sunt investiţiile într-un centru cultural sau cele imobiliare”, a declarat pentru ziuadecj.ro Sorin Apostu, primarul Clujului.
Conform unui studiu realizat de Universitatea Tehnică şi de partenerii săi, sala polivalentă va avea 7.000 de locuri, dintre care 300 retractabile, un restaurant cu 200 de locuri, un bar panoramic cu 100 de locuri, patru săli de conferinţe a câte 100 de locuri, spaţiu închiriabil pentru un centru de fitness şi un parking subteran. Termenul propus pentru finalizarea obiectivului a fost de 48 de luni.

Related posts

Leave a Comment