Liber la taximetre


Membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor au aprobat modificarea legii taximetriei. Dacă şi plenul Camerei Deputaţilor va vota modificarea, vor dispărea restricţiile legate de limitarea numărului de autorizaţii.Modificarea a fost deja aprobată de Senat. Potrivit noilor prevederi, numărul de autorizaţii pentru taximetre ar urma să fie stabilit de către consiliile locale, în funcţie de necesităţile concrete ale comunităţilor. În prezent, legea taximetriei, în vigoare din anul 2007, prevede că numărul autorizaţiilor nu poate fi mai mare de patru la 1.000 de locuitori. Limitarea numărului de taximetre a fost, la acea vreme, rezultatul unor presiuni făcute de grupurile de interese ale patronilor firmelor de taximetrie deja autorizate, care au dorit să limiteze concurenţa în acest domeniu.

Related posts

Leave a Comment