Laura Codruţa Kovesi va fi audiată de Consiliul de Etică


Grupul de Investigaţii Politice condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în luna mai, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat şi a depus documente care susţin această acuzaţie la Ministerul Justiţiei, la CSM şi la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare.
Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un „plagiat începând chiar de la prima propoziţie”.
Organizaţia Grupul de Investigaţii Politice susţine că Laura Codruţa Koveşi ar fi copiat anumite fragmente din lucrări de specialitate şi chiar de pe site-uri pentru elevi.
Procurorul General Laura Codruţa Kovesi a declarat pentru Antena 3 că respinge acuzaţiile Grupului de Investigaţii Politice potrivit căruia teza sa de doctorat ar fi un plagiat şi că a sesizat CSM să-i apere reputaţia în acest caz şi să îi repare prejudiciul de imagine care i-a fost adus.

Related posts

Leave a Comment