Proiectul minier de la Roşia Montană continuă să provoace pasiuni. O serie de proteste pro şi antiminerit au avut loc în diferite oraşe din Transilvania. Dacă la Câmpeni s-au adunat circa 2.500 de oameni pentru a protesta împotriva proiectului minier, la Abrud s-au strâns peste 1.000 de moţi ca să susţină protestul, în timp ce în Cluj-Napoca, 1.200 de oameni au mărşăluit ca să îşi exprime dezacordul faţă de planurile companiei Roşia Montană Gold Corporation.La Abrud, mitingul a generat incidente. „La mitingul minerilor sunt prezenți peste 1.000 de persoane, locuitori din Roșia Montană și Abrud. Manifestăm pașnic pentru locurile noastre de muncă și pentru șansa noastră la dezvoltare prin minerit. Le mulțumim locuitorilor din Abrud care sunt solidari cu noi. Precizăm că au fost în jur de 70 de persoane, reprezentanți ai ONG-urilor sau angajați ai patronilor din Câmpeni aduși cu forța, care au protestat împotriva proiectului minier”, spun reprezentanţii minerilor.
Cristian Albu, președintele Sindicatului ”Viitorul Mineritului”, a declarat că ”Oricine are dreptul la liberă exprimare în țara asta. Noi îi respectăm pe toți cei care sunt împotriva proiectului și care manifestă în public acest lucru. Însă cerem protestatarilor să își spună punctul de vedere în mod civilizat, fără instigare la violențe. Noi ne dorim pace socială și locuri de muncă, dezvoltare și prosperitate. Nu avem nevoie de scandaluri și violențe”.
Pe de altă parte, reprezentanţii ecologiştilor susţin că au manifestat paşnic şi că cei care ar fi orchestrat provocările ar fi fost tocmai minerii şi manifestanţii pro-minerit.