
Senatul Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ a anunţat că mâine, 22 aprilie, vor avea loc proteste ale studenţilor şi cadrelor didactice, această poziţie fiind adoptată ca urmare a ignorării propunerilor făcute de Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România(ANOSR) pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale.Studenţii clujeni vor protesta prin neparticiparra la cursurile de joi.
Organizăţiile sudenţeşti împreună cu ANOSR-ul au sesizat probleme precum:
• Forma de finanţare multianuală ce are impedimente grave pentru studenţii care doresc să se transfere la alte universităţi;
• Impunerea limitei care ingrădeşte dreptul fiecărui student de a parcurge doi ani de studii într-un singur an;
• Lipsa flexibilităţii traseului educaţional;
• Limitarea dreptului studenţilor de a fi studenţi reprezentanţi;
• Absenţa studenţilor din consiliul de administraţie al universităţii;
• Absenţa studenţilor ca reprezentanţi în comisiile universităţii şi în birourile de senat;
• Pierderea reducerii de 50% în timpul vacanţei pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval;
• Pierderea anumitor subvenţii, precum subvenţia individuală de cazare;
• Riscul crescut de pierdere a bursei deoarece aceasta depinde de unele concepte abstracte ce nu pot fi definite şi nici evaluate obiectiv (ex. motivaţia)
‘Considerăm că o reformă trebuie să fie bine gândită şi bine structurată, fapt imposibil de realizat câteva zile. Prelungirea dezbaterilor şi implicarea tuturor actorilor decizionali în cadrul discuţiilor duce la formarea unei continuităţi a sistemului educaţional ce se bazează pe problemele “de fond” şi nu “de formă” ale învăţământului superior din România.’ afirmă membrii senatului UBB.