Jandarm: Protestaţi ce vreţi, numai nu strigaţi de Băsescu


Dupa căderea Guvernului Ungureanu, un grup de protestatari din Piaţa Universităţii au plecat, vineri, spre Palatul Cotroceni, pentru a-i aminti preşedintelui Băsescu că aşteaptă demisia sa. Jandarmeria i-a oprit şi legitimat în drum spre Cotroceni, apoi au fost lăsaţi să plece. Odată ajunşi, jandarmii i-au legitimat din nou, sub pretextul ca s-au apropiat prea mult de poarta Palatului Cotroceni, potrivit Jurnalul.ro.Imediat după control, manifestanţii au fost informaţi să plece, lucru pe care l-au şi făcut, scandând supăraţi „Jos Băsescu!”. Potrivit unui martor, unul dintre jandarmi a comentat că pot să strige ce vor, numai de Băsescu nu. Imediat, au fost încercuiţi de un efectiv de jandarmi, bagaţi în dube şi duşi la secţia de poliţie, unde au fost sanctionaţi cu amendă contravenţionala în valoare de 500 de lei, fiecare.

Related posts

Leave a Comment