
Ioana Mihaela Pop este director de vanzari la SC Rapid Pay SRL – Cluj Napoca, o importanta firma de pe piata serviciilor postale din Romania. Aflati din interviul urmator care este secretul succesului in afaceri, dar si raspunsul la intrebarea :”De ce nu exista nobili in Romania”?
Cluj Today: Femeie versus barbat in business. Care ar fi avantajele si dezavantajele?
Ioana Mihaela Pop: Femeia in business are “bune si rele”. E greu sa razbati printre barbati, mai ales atunci cand vrei sa reusesti in activitati care le sunt “predestinate”. Eu sunt si profesor de legislatie rutiera. Atunci cand am debutat in aceasta meserie, m-am calit. Toata lumea, chiar si elevii pentru care nu ar trebui sa conteze cine le preda, ci doar ce le preda, aveau o retinere, pana am demonstrat ca am ajuns acolo pentru ca pot, nu pentru ca sunt “sustinuta”. De atunci, pentru mine nu a mai fost asa greu. Cand stii ce ai de facut si esti genul care doresti ca tot ce faci sa iasa bine, trebuie doar sa ai incredere.
Cluj Today: Cum se intrepatrunde (sau nu) cariera cu familia?
Ioana Mihaela Pop: Am norocul ca familia sa-mi fie aproape. Sotul meu m-a sustinut intotdeauna, orice am dorit sa fac, si astfel am incredere in mine, fetita mea imi da puterea de care am nevoie pentru a merge mai departe orice s-ar intampla, iar mama este sustinatorul tacut care face tot ce eu nu pot face acasa. Se spune ca in spatele unui barbat de succes este o femeie puternica, ei bine, ca sa parafrazam putem spune foarte bine ca in spatele unei femei de succes este o familie rabdatoare.
Cluj Today: Care este cea mai mare satifactie a dvs. de pana acum?
Ioana Mihaela Pop: Pe langa familia mea, cea mai mare satisfactie o obtin prin munca. Cred ca toti avem acest sentiment cand vedem lucrul implinit.
Cluj Today: Ce intrebare nu v-a fost niciodata adresata?
Ioana Mihaela Pop: Am mai multe intrebari nepuse si bineinteles raspunsurile aferente. Sa glumim putin: “ De ce nu sunt nobili in Romania? Pentru ca munca innobileaza, iar de muncit nu prea munceste nimeni…” Asa ca haideti toti, de la mic la mare, sa muncim fiecare cum stim mai bine, iar atunci cand ne vom uita in urma vom vedea ca viata pe care am primit-o nu am irosit-o. Le doresc tuturor sa-si traiasca viata ca si cum fiecare zi ar fi ultima!