Interlopul Bercea Mondial are permis de conducere, deşi e analfabet


Bercea Mondial este analfabet, dar are permis de conducere, ceea ce contravine legislaţiei din România. Faptul că interlopul nu ştie să citească a ieşit la iveală zilele acestea, când a trebuit să dea declaraţii la Parchet şi în faţa instanţei de judecată.”Eu nu pot să-i anulez permisul decât dacă instanţa constată că a fost obţinut fraudulos”, a declarat, pentru Gândul, comisarul-şef Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere. Întrebat cine ar putea sesiza instanţa de judecată, şeful Poliţiei Rutiere a precizat că acest lucru ar putea să-l facă Parchetul.
Întrebat dacă Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – care instrumentează dosarul penal al lui Bercea Mondial – va solicita judecătorilor anularea permisului de conducere al lui Sandu Anghel, procurorul Adrian Aspră, purtător de cuvânt al instituţiei, a declarat: „Până acum nu s-a cerut anularea permisului, dar ancheta nu s-a terminat”.
Arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Olt.

Related posts

Leave a Comment