Participanţii la hackathon sunt stimulaţi să propună şi să dezvolte idei de aplicaţii software în domenii precum agricultura, cybersecurity, fintech, smart cities sau smart mobility. Ei îşi conturează ideile şi le transpun în programe informatice în cadrul unui maraton de programare care începe azi şi care se va încheia mâine.
Aplicaţiile propuse de ei vor fi evaluate de un juriu care reuneşte personalităţi din domenii precum IT-ul sau finanţele. În cadrul evenimentului, tinerii antreprenori pot obţine finanţare pentru ideile lor şi pot intra în programe de mentorat sau de accelerare a afacerilor. Principiul de la care pleacă acest maraton de programare este acela de a revoluţiona domenii tradiţionale cu ajutorul noilor tehnologii, precum şi de a realiza transferul tehnologic dinspre companiile de IT spre cele din alte domenii.