Autorităţile judeţene au confirmat faptul că în parcul industrial TETAROM de la Jucu ar putea veni un important producător de mobilă. Informaţia a fost lansată pe piaţăd e consilierul judeţean PSD Remus Lăpuşan.Acesta a precizat că în urma extinderii parcului cu alte 24 de hectare, Consiliul Judeţean poartă discuţii avansate cu un producător de mobilă care intenţionează se se relocheze în Tetarom, la Jucu. „Acest producător şi-a exprimat clar intenţia de a veni aici. Este vorba despre crearea a peste 400 de locuri de muncă”, a precizat Remus Lăpuşan.
După lansarea acestui anunţ, au început spculaţiilor conform cărora IKEA ar veni la Cluj. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, pentru look tv că IKEA NU vine, deocamdată, la Cluj.
„Există o cerere de relocare, este vorba, într-adevăr, de o firmă care face mobilier pentru Ikea, dar care se află deja în Cluj şi va funcţiona într-unul din spaţiile de la Tetarom 3, din Jucu. Deocamdată nu există nicio discuţie cu Ikea”, a precizat Uioreanu.
Două firme din Cluj, producătoare de mobilă lucrează, în acest moment pentru IKEA. Este vorba despre este firma Ecolor, care are, în acest moment, sediul tot în Jucu şi de Sortilemn din Gherla.