Hunor Kelemen a arătat, în plenul Consiliului Reprezentanţilor Unionali, întrunit la Cluj, că la votul din Parlament, deputaţii şi senatorii celor două partide nu au fost împotriva adoptării acestei legi. Preşedintele UDMR este de părere că actul normativ este necesar pentru a evita situaţiile în care cei care nu cunosc foarte bine limba română pot fi discriminaţi. În opinia lui Hunor Kelemen, atacarea proiectului de lege la Curtea Constituţională este consecinţa opoziţiei fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, faţă de acest proiect.
Liderul UDMR s-a declarat surprins de atitudinea liderului PMP, în condiţiile în care Traian Băsescu a fost ales de două ori preşedinte al României şi cu voturile maghiarilor ardeleni. De asemenea, el s-a arătat contrariat de faptul că proiectul de lege iniţiat de UDMR este atacat tocmai de PMP şi PNL, partide care fac parte, alături de formaţiunea politică a maghiarilor, din PPE. În acest context, Hunor Kelemen a anunţat că parlamentarii UDMR vor iniţia modificarea Legii Administraţiei Publice Locale, în sensul coborârii pragului de 20 la sută din totalul populaţiei unei localităţi pe care trebuie să atingă membrii unei comunităţi minoritare care doreşte să îşi folosească limba maternă în administraţie.